Portarul brazilian Peterson Pecanha a declarat, vineri, la plecarea spre Croația, că noii sale echipe, FC Viitorul, nu îi va fi ușor să câștige titlul de campioană în acest sezon al Ligii I, chiar dacă a demonstrat că are jucători valoroși.
„Am ales Viitorul pentru că după părerea mea are o bună organizare în conducere. Pentru mine este o onoare să lucrez cu domnul Hagi. A fost cel mai important fotbalist aici,în România. Am fost fericit doi ani și jumătate la Petrolul, respect foarte mult orașul. Pentru mine a fost foarte greu să plec de la Petrolul. Acum sunt la Viitorul, dar nu cred că va fi ușor să câștigăm campionatul. Viitorul a făcut un campionat foarte bun până acum, am venit să ajut cu tot ce pot eu. Sunt speranțe noi. Cred că Viitorul are o echipă foarte bună, a demonstrat-o, joacă un fotbal foarte frumos. Avem speranța că ne putem lupta pentru titlu”, a declarat Pecanha, transferat în această iarnă de la Petrolul Ploiești.
Lotul echipei FC Viitorul a plecat, miercuri dimineață, în Croația, unde va participa, până în 25 ianuarie, la turneul internațional „Arena Cup 2016”, alături de alte șapte echipe. Constănțenii sunt în grupă cu Slaven Belupo (Croația), Vasas Budapesta (Ungaria) și NK Koper (Slovenia).
La 25 ianuarie, FC Viitorul va reveni în țară, doar pentru două zile, pentru că în perioada 27 ianuarie – 5 februarie are programat un stagiu de pregătire în Antalya. În Turcia, echipa lui Hagi va susține patru meciuri de verificare.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER